lun. dec. 23rd, 2024

“Recent realizat, un sondaj CCSB arată că USL ar caştiga viitoarele alegeri cu 57% din voturi. Pe locul doi se situează PDL cu 18%, fiind urmat de PP DD – 12%, UDMR-4%, PRM-3%, PNG şi PER cu câte 2%, iar UNPR şi PNŢCD cu câte 1%.

Conform acestui studiu, la capitolul încredere, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu se află pe primul loc, fiind cotat cu 48%, urmat de Patriarhul Daniel şi de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, cu 43%. Regele Mihai e pe 4 – 42%, după care urmează co-preşedinţii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta (39%, respectiv 37%). Mihai Răzvan Ungureanu e pe locul 9, CU 28%, adică la 11, respectiv nouă procente de liderii Opoziţiei.

Potrivit sondajului publicat și în presa centrală, preşedintele Traian Băsescu are un procent de numai 14%, la capitolul încredere, în timp ce doar 13% din cei intervievați mai au încredere în fostul premier Emil Boc”, declară Corneliu Ştefan, preşedinte TSD Dâmboviţa.