În atenția conducătorilor auto
Conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.
În cazul producerii unui accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nepăstrării unei distanțe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, șoferul va fi sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G 195/2002.
În situația unui accident rutier soldat cu victime, răspunderea este penală.
De asemenea, vă informăm că, potrivit prevederilor legale în vigoare, conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă, de natura a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare, constituie contravenție și se sancționează cu 2 sau 3 puncte-amendă.
Totodată, constituie contravenție și nepăstrarea unei distanțe laterale suficiente față de vehiculul care circulă din sens opus.
Poliția rutieră atrage atenția cu privire la pericolul pe care-l reprezintă în trafic autovehiculele care nu sunt curăţate de zăpadă sau gheață.
În conformitate cu prevederile O.U.G 195/2002, pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţa circulaţiei, constituie contravenție și se sancționează cu 9 până la 20 de puncte-amendă.
La data de 20 martie a.c., pe DN72, în afara localității Suța Olteni, o bucată de gheață desprinsă de pe partea superioară a unui ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 48 de ani, din Vișina, a lovit parbrizul unui autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani, din Raciu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului de 21 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.