„Am adresat o Întrebare ministrului de Interne privind problema care a fost votată în plenul Parlamentului. Este vorba de Legea 550/2004 prin care personalul militar din Jandarmeria Română a fost autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc şi dispozitive cu ultrasunete sau substanţe.
După cum ştiţi, am avut nişte probleme anul trecut în câteva localităţi din judeţul Dâmboviţa, iar la sfârşitul anului trecut am votat această lege prin care nu doar cei de la Ocolul Silvic sau cei de la Romsilva să aibă dreptul să împuşte animale care atacă proprietăţile oamenilor, ci să poată să facă acest lucru şi Jandarmeria Română.
Până astăzi, Jandarmeria Română nu a fost dotată cu aceste arme, aşa că am făcut o întrebare doamnei ministru de Interne, Carmen Dan, pentru a ne da un răspuns când va fi dotată Jandarmeria Română cu arme potrivit Legii 550/2004. De asemenea, trebuie scoase la concurs şi posturile de medici veterinari sau asistenţi pentru a exista un om în cadrul Jandarmeriei care să asigure dozajul necesar pentru substanţa tranchilizantă”, a declarat deputatul PSD de Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.