Primarul oraşului Găeşti, Grigore Gheorghe, a avut câştig de cauză la Curtea de Apel Ploieşti, în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate.
ANI îl declarase pe edil incompatibil pentru perioada în care a exercitat funcţia de viceprimar şi a fost şi numit în Consiliul de Administraţie al Liceului „Iordache Golescu”, de unde nu avea niciun folos material.
„Agenţia Naţională de Integritate a luat act de sesizarea formulată de dl consilier local Marius Condovici şi am fost declarat incompatibil.
Menţionez că în consiliul de administraţie respectiv am fost numit în calitate de consilier local, viceprimarul fiind consilier local. Prefectura Dâmboviţa nu a atacat hotărârea Consiliului Local, nu am primit bani și singura vină a fost că m-a preocupat binele acestui liceu.
Am spus tot timpul că sunt un om cinstit, corect că respect legile și cred în justiție. Am atacat raportul Agenției de Integritate și astăzi Curtea de Apel Ploiești mi-a dat dreptate și a anulat raportul”, a declarat primarul Grigore Gheorghe.
Agenţia Naţională de Integritate are posibilitatea să facă recurs în următoarele două săptămâni.