Un biciclist de 57 de ani a fost lovit mortal de un camion, vineri dimineață, pe Drumul Naţional 7, în localitatea Tărtășești. Omul mergea la serviciu, echipat cu vestă reflectorizantă și lumini la bicicletă, susţin apropiaţii.
Accidentul a fost suprins de o cameră de supraveghere aflată în zonă, iar acum poliţiştii trebuie să stabilească dacă şoferul camionului este vinovat sau dacă şi biciclistul a greşit.
Tragedia a avut loc în jurul orei 7 dimineaţa, când încă era întuneric. În imagini se observă cum biciclistul merge pe trotuar şi nu opreşte la traversarea intersecţiei. Camionul face dreapta şi îl acroşează. Şoferul, în vârstă de 44 de ani, susţine că biciclistul ar fi intrat în remorca să.
Șofer camion: „Eu am făcut dreapta şi dânsul a venit în bordură şi a intrat în remorca mea. Am făcut dreapta, am oprit.”
Reporter: „S-a uitat?”
Șofer: „Nu ştiu.”
Reporter: „Pe ce parte l-aţi acroşat?”
Șofer: „Cu remorca, pe partea dreaptă.”
Sora victimei: „N-a fost atent ăsta care a ieşit de aici. A ieşit şi mi l-a omorât, nu trebuia să oprească? N-a fost atent şi mi-a omorât frăţiorul meu.”
Prietenul victimei: „Era echipat, avea vesta, lumini la bicicletă, tot!”
Mihai Cirea, localnic: „Bărbatul cu bicicleta, când să treacă, ăsta a oprit cu maşina, a zis să treacă el, după aceea a intrat în maşină, mai departe nu ştiu să vă spun.”
Sătenii spun că în acea zonă au loc frecvent accidente de circulaţie.
Localnică: „Te omoară, nu te lasă nimeni să treci pe trecere, stai o oră! Ieri, alaltăieri alt accident, acum de Crăciun a omorât o femeie acolo, se circulă cu viteză mare. Numai anul ăsta au murit 5-6 oameni aici, te omoară, nu te lasă să treci.”
Poliţiştii au făcut cercetări la locul accidentului; ei consideră că şoferul camionului nu a acordat prioritate de trecere biciclistului. Dar şi el ar fi trebuit să traverseze stradă pe lângă bicicletă, nu în şa.
Un echipaj de la ambulanţă a sosit la faţa locului, însă, din păcate, pentru biciclist nu s-a mai putut face nimic. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele şoferului pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a se stabili cine se face vinovat de producerea accidentului mortal.