mar. dec. 24th, 2024

Foto arhivăAcțiune de protest în siguranță!

În perioada 20 21 ianuarie a.c., intervalul orar 16.00 18.00, jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică și protecţia participanţilor la o acţiune de protest care se va desfăşura în municipiul Moreni.

Fiind o adunare publică autorizată, jandarmii vor asigura buna desfășurare a manifestației de protest în Parcul Central și în momentul desfășurării marșului pe traseul strada Cpt. Ion Pantea strada Alexandru Ioan Cuza (sediul Primăriei Moreni) și retur.

Pe timpul întregii activități jandarmii vor menține un dialog direct și permanent cu cetățenii prezenți, punându-se accent pe respectarea prevederilor legale în domeniul adunărilor publice.

Pe această cale, Jandarmeria Dâmboviţa recomandă tuturor participanţilor următoarele:

să dea dovadă de un comportament civilizat pentru ca întreaga activitate să se desfăşoare în condiţii de normalitate;

să respecte orele de desfășurare, traseul de deplasare și perimetrul destinat adunării publice;

să respeste recomandările făcute de organizatorii adunării publice sau jandarmi;

să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a manifestației de protest și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;

să nu participe la adunarea publică în stare de ebrietate, să nu consume și să nu distribuie băuturi alcoolie sau alte substanțe interzise etc.

Totodată, reamintim cetățenilor că ne pot solicita cu încredere sprijinul când situația impune.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA