vin. dec. 27th, 2024

accagBILANȚUL MINIVACANȚEI DE REVELION

220 de polițiști, peste 100 de intervenții la evenimente, aproape 600 de sancțiuni contravenționale, o singură concluzie: se continuă trendul de creștere a siguranței comunității, din ultimii ani, pe fondul descreșterii volumului criminalității.

În perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018, 220 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat zilnic pe raza județului, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Structurile de poliție au intervenit la 101 evenimente, dintre care 76 sesizate prin SNUAU 112.

Au fost sesizate 58 de infracţiuni, dintre care 5 au fost constatate în flagrant delict.

Se continuă astfel trendul de creștere a siguranței comunității din ultimii ani, volumul criminalității fiind în descreștere.

Pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 598 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală se ridică la aproape 138.000 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliției dâmbovițene, context în care poliţiştii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, principalul scop fiind diminuarea riscului rutier.

Astfel, pentru abaterile rutiere constatate, au fost aplicate 411 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 118 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

De asemenea, au fost reținute 21 de permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.

În toată această perioadă, nu au fost înregistrate evenimente de amploare care să perturbe siguranța și liniștea cetățenilor, măsurile luate de polițiști atingându-și astfel scopul.

Mulțumim cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să se bucure în liniște de această minivacanță.