Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, miercuri, 13 decembrie 2017, trupului Majestății Sale Defuncte, Regele Mihai I al României, la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Apoi, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba panihidei, după care, a însoțit cortegiul funerar de la Aeroport la Sinaia, unde a oficiat o nouă slujbă de pomenire, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, acolo unde a fost depus trupul Regelui, pentru scurt timp.
După aceea, Înaltpreasfinția Sa a însoțit cortegiul funerar, de la Sinaia la București, săvârșind o altă slujbă de pomenire, în Sala Tronului a Palatului Regal, unde trupul Majestății Sale a fost depus până în ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017.
Înaltpreasfinția Sa a făcut parte din soborul de Mitropoliți care, alături de Prefericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit slujba de înmormântare pentru Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, în Catedrala Patriarhală din București, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României, a membrilor Familiilor Regale străine și a înalților oficiali ai statului român.
După aceea, Înaltpreasfinția Sa a însoțit cortegiul funerar cu trupul Majestății Sale Defuncte, de la Catedrala Patriarhală până la Gara Băneasa din București, de unde cortegiul a plecat cu trenul regal, la Curtea de Argeș. Pe întreg parcursul drumului de la București la Curtea de Argeș, Înaltpreasfinția Sa, a însoțit sicriul Regelui Mihai, lângă care au stat de gardă militari din Regimentul 30 Gardă Mihai Viteazul, dar și membrii Familiei Regale.
La Curtea de Argeș, Mitropolitul Nifon, împreună cu alți Ierarhi, înaintea catafalcului cu Trupul Majestății Sale Defuncte, așezat în Catedrala Veche – Mănăstirea Curtea de Argeș, a săvârșit slujba de prohodire, după care Trupul Majestății Sale Defuncte a fost așezat în mormântul regal din Catedrala Arhiepiscopală și Regală.
Precizăm că Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit, pe tot parcursul ceremoniilor funerare de Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI