mar. dec. 31st, 2024

staff-primaria„Deşi există anumite constrângeri bugetare, din analiza pe care am făcut-o putem să menţinem atât cuantumul taxelor şi impozitelor locale la nivelul din anul 2017, cât şi scutirile pe care administraţia publică locală târgovişteană le acordă pentru al treilea an consecutiv deja…

Referitor la acest aspect aş menţiona că nici pentru anul fiscal 2018 nu se datorează impozit pentru clădirea sau terenul aferent clădirii folosită ca domiciliu aflată în proprietatea sau în coproprietatea persoanelor ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim brut pe economie, respectiv 1250 lei pentru luna ianuarie 2017 şi 1450 lei pentru lunile februarie- decembrie 2017.

De altfel, de ceva timp nu s-au mai mărit taxele şi impozitele… Cred că vom reuşi să menţinem taxele şi impozitele la acelaşi nivel bazându-ne pe de-o parte pe nivelul investiţiilor pe fonduri europene şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, la acest moment Târgoviştea având semnate 39 din cele 40 de contracte de finanţare pe PNDL, iar pe de altă parte, pe noile investiţii de natură să aducă sume importante la buget, şi mă refer la mall în principal, care va fi cea mai mare clădire din Târgovişte, ca şi suprafaţă desfăşurată, iar la nivelul autorizaţiei de construcţie şi a documentelor, vom avea sigur câteva lucruri în plus din punct de vedere financiar faţă de anul precedent”, a declarat Cristi Stan, primarul municipiului Târgovişte.