Dum. dec. 29th, 2024

acct1Poliţia rutieră atrage atenţia:

Alcoolul face victime! Nu conduceţi vehicule dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Ieri, 13 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au fost sesizaţi că pe raza localității Finta s-a produs un accident de circulație, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Din cercetări a reieşit că, pe fondul consumului de alcool, un conducător auto de 25 de ani ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de un copac.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a șoferului.

Polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecințelor accidentelor rutiere.

Aşadar, nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.