Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:
Pe parcursul lunilor decembrie 2017-ianuarie 2018, polițiștii de la rutieră, sprijiniți de efective de la ordine publică și transporturi și de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, acționează pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație în care sunt implicate vehiculele care transportă mărfuri și substanțe periculoase.
Activitățile se desfășoară sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române și a Direcției pentru Situații de Urgență a M.A.I.
Acțiune informativ-preventivă a polițiștilor
Structura de prevenire a criminalității și polițiștii de la Serviciul Rutier au continuat seria activităților de informare a cetățenilor, pentru a reduce gradul de victimizare prin accidente de circulație.
Întâlnirea polițiștilor cu membrii unei asociații a avut un caracter interactiv, în cadrul cărei beneficiarii de toate vârstele au primit sfaturi referitoare la siguranța rutieră.
Poliţiştii le-au explicat cât de important este să respecte regulile de circulație, să poarte centura de siguranță, cum să traverseze în siguranță, precum și alte noțiuni necesare deplasărilor în siguranță.
Măsuri preventive dispuse împotriva a trei bărbați
Bărbatul de 46 de ani, bănuit de tentativă la infracțiunea de omor, a fost prezentat instanţei de judecată, împotriva acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Din probatoriul administrat s-a stabilit că, în după-amiaza zilei de 04 decembrie a.c., în urma unui conflict spontan, bănuitul ar fi agresat un bărbat de 40 de ani.
Victima a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Totodată, împotriva bărbaților din Nucet, bănuiți de comiterea infracţiunii de ultraj, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În sarcina lor s-a reținut că, în ziua de 04 decembrie a.c., au fost depistați de doi lucrători silvici în timp ce transportau material lemnos sustras dintr-o pădure din Cazaci.
Față de aceștia, bănuiții ar fi exercitat acte de violență.
Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, reținute în sarcina unor bărbați
Poliţiştii găeșteni au oprit pe raza localității Valea Mare un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 1.23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
De asemenea, un tânăr de 20 de ani, din Dobra, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza județului, deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Un alt bărbat este cercetat de polițiști după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat în circulație.
Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare penale.
ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE DE INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, ÎN ULTIMELE 24 DE ORE
Pentru că siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate, polițiștii dâmbovițeni au acționat în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care puteau afecta liniştea comunități.
Poliţiştii din Dâmbovița au acționat, în ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice. Au fost organizate 81 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 4 aparate radar.
În acest interval de timp, polițiștii au intervenit la 29 de evenimente, dintre care 20 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, au fost constatate 10 infracţiuni, fiind prinse în flagrant 3 persoane bănuite. Față de alte 3 au fost dispuse măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 197 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 36.115 lei, dintre care 11 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 169 pentru încălcarea normelor rutiere prevăzute de O.U.G. 195/2002, restul fiind la alte acte normative.
În ultimele 24 de ore au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Reamintim tuturor cetățenilor că polițiștii acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.