Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa informează că se opreşte furnizarea apei potabile în comuna Vulcana Bai, sat Vulcana de Sus în data de 15.11.2017 între orele 08:00-16:00 şi în localităţile Buciumeni şi Valea Leurzii în data de 16.11.2017 între orele 08:00-17:00 din cauza lipsei de energie electrică la staţiile de repompare, în urma unor lucrări programate de SC Electrica SA.
Reluarea alimentării cu apă se va face conform procedurilor legale.
Înainte de reluarea alimentării vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate pentru asigurarea gradului de potabilitate a acesteia, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Se recomandă a nu se folosi apa în scop potabil imediat după pornire, până la limpezire. Preventiv, până la primirea buletinului cu analize microbiologice (cca. 72 ore) va recomandăm să fierbeţi apa utilizată în scop potabil timp de 10 minute.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA