Dum. dec. 22nd, 2024

În noaptea de 11 / 12 februarie 2010, un bărbat de 49 de ani, din comuna dâmboviţeană Cornăţelu, satul Aluniş, care avea nevoie de dializă, a fost adus la Spitalul de Urgenţă din municipiul Târgovişte, numai după intervenţia unui TAB al armatei, drumul de acces fiind blocat din cauza stratului mare de zăpadă. Ambulanţa care se îndrepta spre pacient nu a mai putut înainta din comuna Cornăţelu către satul de domiciliu al pacientului, fiind necesar ca utilajul de deszăpezire să croiască drum până la casa bolnavului. Doi poliţişti, militari ai unei unităţi militare din Târgovişte şi un salariat al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa, după mai multe ore de mers prin nămeţi, au ajuns la domiciliul pacientului, l-au scos pe o targă şi l-au transportat iniţial cu TAB-ul până la autospeciala medicală, care l-a preluat şi l-a transportat în siguranţă pe cetăţean până la spital. Biroul de Presă