Contrabanda cu țigarete și alcool, în atenția polițiștilor
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți și de efective de la alte structuri, au organizat 7 acțiuni în piețe, târguri și oboare și au verificat 45 de societăți comerciale.
Totodată, au instituit 37 de filtre în cadrul cărora au controlat 637 de vehicule.
Au fost constatate 15 infracțiuni, dintre care 3 de evaziune fiscală și una la Codul Vamal și au fost aplicate 779 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 170.925 de lei.
De asemenea, au fost confiscate 4.280 de țigarete și 237 de litri de alcool.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 49 de permise de conducere și au retras 26 de certificate de înmatriculare.
Razie a poliţiştilor din Târgovişte
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi secţiilor de poliţie rurală din arondare au desfăşurat o razie pe teritoriul de competenţă, pentru asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri, precum și pentru depistarea şi sancţionarea faptelor antisociale.
Astfel, în cadrul celor 15 filtre instituite, poliţiştii au verificat 411 persoane și au controlat 336 de autovehicule.
Au fost constatate 5 infracțiuni, dintre care două de natură economică și 3 la regimul rutier, și au fost aplicate 244 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 57.940 de lei.
Din totalul amenzilor, 32 au fost pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice prevăzute de Legea 61/1991, 25 pentru nerespectarea Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 3 în domeniul silvic.
De asemenea, 181 de participanţi la trafic au fost amendaţi pentru abaterile comise.
Totodată, au fost confiscate bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată (1.260 de țigarete, 17.2 m³ de material lemnos, 160 de kilograme de legume și fructe, 21 de litri de alcool, 71 de produse de panificație), în valoare de 7.410 lei.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au reținut două permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Exemple :
- Polițiștii au depistat trei bărbați pe raza localităților Ulmi, Șotânga și Dragomirești, în timp ce transpotau cu autoutilitarele material lemnos, în vederea comercializării.
Totodată, alte 5 persoane au fost sancționate contravențional, întrucât au fost depistate transportând lemn fără documente justificative de proveniență și transport.
- În urma controlului efectuat la o societate comercială din Târgoviște, poliţiştii au descoperit 1.260 de țigarete expuse spre vânzare, pentru care administratorul societăţii nu a putut prezenta documente justificative de provenienţă.
- Doi bărbați sunt cercetați de polițiști pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, întrucât au fost surprinși la volanul autoturismelor, deși nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că unul dintre autovehicule nu era înmatriculat în circulație.