Dum. dec. 22nd, 2024

prot1Situaţie tensionată la Combinatul de Oţeluri Speciale din Târgovişte, unde câteva zeci de muncitori au ieşit să protesteze. Oamenii spun că sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le primesc şi de condiţiile în care lucrează.

În plus se tem că în curând ar putea rămâne fără locul de muncă.

prot5În urmă cu 20 de ani societatea avea peste 10 mii de angajaţi, dar astăzi numărul acestora este în jur de o mie.

prot4Muncitorii şi-au strigat nemulţumirile în faţă prefecturii, dar nimeni din conducerea instituţiei nu a coborât să stea de vorba cu ei.

prot2Muncitor: Nemulţumirile pleacă întotdeauna de la bani. Tot combinatul lucrează pe salariul minim pe economie. Am ajuns un combinat de necalificaţi.”

Metalurgiştii recunosc însă că nu sunt uniţi. Din cei o mie de angajaţi, numai câteva zeci au venit la protest.

Muncitor: “Am venit aici să protestăm, să fac un apel la unitate, să fim cât mai uniţi, să facem un sindicat puternic la COS Târgovişte.”

protNicolae Dragodanescu, lider de sidicat: ″ Am cerut parlamentarilor să modifice Legea Siguranţei Naţionale, să intervină atunci când o unitatea de talia COS Târgovişte este pusă în situaţia de a intra în inactivitate sau în faliment.”

Producţia combinatului a scăzut dramatic, de la an la an atât pe fondul cererii reduse cât şi pe preţurile mici ale oţelului beton.

Dacă patronatul nu va ţine cont de cererile lor, muncitorii spun că vor organiza un miting de amploare în următoarea perioadă.