joi. dec. 26th, 2024

arestati2COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Judeţean Dâmboviţa este structura de specialitate care asigură primirea, înregistrarea, încarcerarea, supravegherea, paza, transferul, punerea în libertate și respectarea drepturilor și libertăților persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege.

Centrul se organizează și funcționează potrivit prevederilor art. 107 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a prevederilor H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și în conformitate cu O.M.A.I. nr. 988/21.10.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea si funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din unitățile de poliție ale M.A.I..

COORDONATE DE CONTACT:

INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA

Telefon/fax: 0245/207246

Adresa: Bulevardul Carol I, nr. 64, Târgoviște, Dâmbovița

PROGRAM DE VIZITE: de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00.

Durata şi periodicitatea vizitelor se desfășoară cu aplicarea și respectarea Hotărârii de Guvern nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Conform art. 247 alin 6 din H.G. 157/2016, persoanele private de libertate majore beneficiază de 4 vizite/lună, iar minorii de 6 vizite/lună.

Conform art. 251 alin 1 din HG 157/2016 persoanele private de libertate pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume, precum şi o cantitate de maximum 20 litri de apă minerală şi/sau băuturi răcoritoare.

Persoanele private de libertate mai pot primi, anual, 3 pachete suplimentare, cu ocazia zilei naţionale sau a unor sărbători religioase importante ale cultului sau religiei căruia/căreia îi aparţin şi cu ocazia zilei de naştere, în cantităţile prevăzute mai sus.

Persoanele private de libertate pot primi cu ocazia încarcerării un pachet cu efecte personale şi obiecte de igienă personală, care va fi acordat în afara pachetelor prevăzute mai sus, și se consemnează în documentele de evidenţă din cadrul centrului de reţinere şi arestare preventivă.

Pachetele prevăzute mai sus, precum şi bunurile prevăzute în anexa nr. 2 se primesc şi cu ocazia efectuării vizitelor.

Persoanelor încarcerate le este interzisă:

  1. primirea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice în vederea consumului;

  1. cumpărarea de produse alimentare care necesită încălzire, coacere, fierbere sau alte tratamente termice, în vederea consumului, cu excepţia cafelei, ceaiului, laptelui şi a supelor instant;

c) primirea şi cumpărarea de lămâi şi derivate ale acestora.

Razie-politia-rutieraCercetaţi de poliţişti pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

Poliţiştii rutieri au depistat trei bărbați în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului Dâmbovița, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, aceștia au prezentat alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind conduși la spital pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilrii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

De asemenea, alți cinci bărbați sunt cercetați după ce au fost depistați conducând autoturisme pe drumurile publice, deși nu posedau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Din cercetări a reieșit că, în cazul a două persoane, autovehiculele le-au fost încredinţate pentru a fi conduse pe drumul public, de către proprietari care cunoşteau faptul că cele în cauză nu posedă permis de conducere.

Un alt bărbat a fost surprins conducând un autoturism, deși avea permisul de conducere anulat.

Totodată, în urma controlului unui autovehicul, polițiștii din Găești au descoperit că valabilitatea autorizației provizorii de circulație a acestuia era expirată.

Pe numele celor în cauză, au fost întocmite dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.

pietRecomandări adresate pietonilor pentru prevenirea implicării în accidente de circulație

Structura de prevenire a criminalității și polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au derulat o campanie stradală de informare a pietonilor pentru a diminua riscul de implicare în accidente de circulație.

Activitatea s-a realizat pe bulevardul Unirii din Târgoviște și a urmărit sensibilizarea pietonilor astfel încât aceştia să devină o categorie responsabilă de participanţi la trafic.

Polițiștii au stat de vorbă cu cetățenii și le-au oferit pliante cu recomandări preventive.

Polițiștii le reamintesc pietonilor faptul că au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lor.

lemnAcţiuni ale poliţiştilor de ordine publică pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice

În perioada 12 – 18 iunie mai a.c., poliţiştii structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor cu material lemnos.

Acţiunile desfăşurate de poliţişti au constat în verificarea circuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate 39 de controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.

În urma neregulilor descoperite, polițiștii au constatat o infracțiune la Codul Silvic, au aplicat 168 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.151 de lei și au confiscat peste 9 m³ de material lemnos.

La activități au participat și reprezentanții altor instituții cu atribuții în domeniul silviculturii.

www.mariusbuga.ro_images_politia1Bănuiți de furt, identificați de polițiști

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Răcari au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăţi comerciale din localitate, cu privire la faptul că au fost sustrase bunuri din magazin.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificată principala bănuită, o femeie de 38 de ani, care, în timp ce se afla în incinta magazinului, ar fi sustras mai multe produse alimentare, trecând pe lângă casa de marcat fără să le achite.

Bunurile sustrase au fost recuperate şi predate societăţii prejudiciate.

De asemenea, doi tineri de 14 și 15 ani sunt cercetați de polițiștii din Valea Mare după ce ar fi sustras lucernă de pe un teren agricol, proprietate privată, din Crângurile.

În ambele situații, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de furt.

Sancţionat contravenţional după ce a fost surprins în timp ce transporta ilegal material lemnos

Un tânăr de 26 de ani a fost sancţionat contravenţional de poliţiştii din Pucioasa, după ce a fost depistat în timp ce transporta cu o autoutilitară 1 m³ de material lemnos, a cărui proveniență nu a putut fi justificată.

Totodată, a fost dispusă măsura confiscării lemnului și a autoutilitarei.

politie-scandal-barAcțiuni pentru siguranța comunității

În perioada 17-18 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sprijiniți de efective de la jandarmi, au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul celor două zile, polițiștii au intervenit la 60 de evenimente, dintre care 47 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 383 de amenzi a căror valoare se ridică la 100.935 de lei, au reținut 13 permise de conducere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost dispuse 8 măsuri preventive față de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni și au fost confiscate bunuri în cuantum de 5.300 de lei.

Vă reamintim că și săptămâna aceasta, dispozitivele constituite suplimentar vor fi în stradă și vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea evenimentelor care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

În activitățile de menținere a ordinii publice sunt angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și structuri ale Jandarmeriei din Dâmbovița.

evaluareEvaluarea națională, în siguranţă

Pentru desfăşurarea în condiţii de linişte şi siguranţă a examenelor de Evaluare Națională 2017, la nivelul județului Dâmbovița, 141 de poliţişti vor acționa zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente.

Din totalul efectivelor suplimentare care asigură măsurile de ordine în zona unităţilor de învăţământ, 124 de poliţişti sunt de ordine publică, iar 10 de la rutieră, restul fiind de la alte structuri.

Polițiștii vor acţiona pentru a depista şi lua măsurile legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, pot afecta liniștea și siguranţa publică. În acest sens, cele 122 de centre de examinare sunt incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor.

De asemenea, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor de circulațieşi a ambuteiajelor.

Efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița sunt în teren pentru menținerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier, în zona unităţilor de învăţământ, astfel încât Evaluarea Națională 2017 să se desfășoare în condiții de normalitate.

Succes tuturor elevilor!