Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă– 12 iunie
Cu prilejul Zilei Mondiale Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă, 12 iunie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, trage un semnal de alarmă privind fenomenul exploatării prin muncă a copiilor.
În anul 1992, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a lansat Programul Internațional pentru Eliminarea Muncii Copilului, program ce se desfășoară în prezent în 85 de țări, iar din anul 2002, la iniţiativa OIM, data de 12 iunie este recunoscută drept „Ziua Mondială Împotriva Exploatării Copiilor prin Muncă”.
Deoarece copilăria este o perioadă dedicată dezvoltării și educației, nu muncii, în continuare trebuie luate măsuri urgente pentru combaterea acestui fenomen, precum și pentru pedepsirea celor care exploatează copiii pentru a practica activități cum ar fi: cerșitul, colectarea gunoaielor, descărcarea mărfurilor și nu în ultimul rând muncile casnice, care nu sunt conforme cu dezvoltarea copilului, la nivelul gospodăriilor și în special în agricultură, la nivel rural.
Deşi legislaţia din România interzice munca copiilor care nu au împlinit 15 ani, în realitate există cazuri în care s-a constatat implicarea copiilor în munci considerate grele.
Acțiunile întreprinse în acest sens la nivelul județului Dâmbovița se realizează de către echipele intersectoriale locale, formate din reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția de Sănătate Publică, Arhiepiscopia Târgoviștei, Asociația Română pentru Educație și Dezvoltare, Inspectoratul de Jandarmi Dâmbovița, Direcția de Asistență Socială Târgoviște, acordându-se o atenție sporită eradicării exploatării copilului prin muncă.
La nivelul județului Dâmbovița, în anul 2016 au fost înregistrate 77 cazuri de exploatare prin muncă a copilului (6 copii din mediul urban și 71 din mediul rural), iar de la începutul anului 2017, s-au înregistrat 24 cazuri de exploatare prin muncă a copilului (2 cazuri din mediu urban și 22 din mediul rural).
Director general,
ing. Cristiana Bucur
Persoană de contact,
cons. Cerasela Gurgu