Aflat la a doua ediție, semimaratonul de la Targoviște crează contextul favorabil dezvoltării unei culturi a stilului de viață sănătos. Reușita primei ediții la care au participat peste 500 de alergători a creat premisele pentru un nou start la cele patru probe (2,5; 5;10;21 Km).
Obiective:
1. Formarea obiceiului de a alerga de cel puțin trei ori pe săptămână, ca parte a stilului de viață sănătos
2. Cultura mișcării să fie adoptată de toate categoriile de vârstă
3. Promovarea voluntariatului.
4. Înscrierea Municipiului Târgoviște pe harta localităților în care se organizează semimaratoane.
Ediția a II-a 28 mai 2017
Participanți 700 persoane
Vor fi 6 categorii de vârstă: de la sub 15 ani până la 60+ (cei mai vârstnici au 85 și 83 de ani) (la 10 km) + persoane cu disabilități.
Premii: Accentul nu este pus pe competiție și performanțe sportive ci pe participare și crearea contextului favorabil adoptării obiceiului de a face mișcare. Din acest motiv numărul celor premiați pe locurile I II III este de 126, vor fi premiate și persoanele cu disabilități și alte premii speciale. Total 144 cupe.
Tombola: peste 70 persoane vor primi unul dintre darurile oferite de sponsorii noștri prin tragere la sorți. Premiul cel mare o tabletă samsung A6, abonamente la sală de fitness, cărți, vouchere de la -cofetărie, restaurant, service auto.
Program: ora 9:25 -9:40 festivitatea de deschidere. Ora 10:00 STARTUL
Traseu:
Start la Piața Tricolorului – Bulevardul Libertății – Calea Domnească – Aleea Coconilor – Parcul Chindia – Calea Domnească – str. Locotenent Pârvan Popescu – (la liceul Petru Cercel) Calea Câmpulung – Str. Doctor Marinoiu – str. Plutonier Dițescu Stan – str. Stelea – Bulevardul Libertății – Sosire în Piața Tricolorului