mie. dec. 25th, 2024

În cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a delictelor silvice, poliţiştii dâmboviţeni au depistat trei persoane care transportau ilegal material lemnos

În ziua de 09 decembrie 2011, lucrătorii Secţiilor de Poliţie Rurală Moreni şi Voineşti au organizat şi executat acţiuni pe linia transportului ilegal de material lemnos, ocazie cu care a fost depistat numitul P.V., de 30 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară un număr de 200 de pomi de crăciun, fără a îndeplini condiţiile legale de transport. Totodată, pe DN 72, au fost depistaţi numiţii C.V., de 32 de ani şi C.G., de 29 de ani, ambii din comuna Filipeşti de Pădure, care transportau material lemnos esenţă fag, stejar şi tei, fără a avea documente legale de provenienţă. Poliţiştii au procedat la sancţionarea contravenţională a celor trei bărbaţi, întreaga cantitate de material lemnos fiind confiscată.

• În urma unei acţiuni pe linie de mandate, un bărbat a fost reţinut de poliţişti pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

În ziua de 09 decembrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au executat o acţiune pe linie de mandate, ocazie cu care a fost depistat şi reţinut numitul P.I., de 34 de ani, din localitate, pe numele căruia Tribunalul Dâmboviţa a emis mandat de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, după ce la data de 21 noiembrie, a pătruns în incinta unei farmacii din municipiu, şi profitând de neatenţia angajaţilor, a sustras o geanta uneia dintre angajate. Acesta a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.