Este doliu în PSD Dâmboviţa. Traian Novolan, directorul care a marcat decisiv destinul Fabricii de Frigidere din Găeşti, a încetat din viaţă. Novolan avea 80 de ani.
Traian Novolan, cel supranumit „Regele frigiderelor” din România, a condus ARCTIC în perioada 1976 – 2000, fiind una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale industriei naţionale.
Din anul 2000, Novolan a fost, pentru câteva mandate, senator din partea Partidului Social Democrat.
Găeştenii l-au respectat şi l-au apreciat pe Traian Novolan, cel care a reuşit să ţină fabrica găeşteană în viaţă şi de succes inclusiv în cele mai negre perioade ale industriei româneşti, scrie Cronica de Găeşti.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l aibă în paza Sa!
COMUNICAT DE PRESĂ
Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – a primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a celui ce a fost Traian Novolan.
Născut la 25 februarie 1937, în Republica Moldova, Traian Novolan şi-a marcat cariera cu profesionalism, echilibru şi dăruire.
Din 1972 până la privatizarea societăţii, a fost director al Companiei Arctic din Găeşti, fiind recunoscut ca un manager de succes, ceea ce a asigurat atât dezvoltarea economică a judeţului cât şi recunoaşterea naţională şi internaţională a fabricii dâmboviţene.
Senator al Partidului Social Democrat, în mandatele 2000-2004 şi 2004-2008, a condus Comisia economică, industrii şi servicii. De asemenea, a fost vicepreşedinte al PSD- Dâmboviţa şi preşedinte de onoare al organizaţiei judeţene.
Pentru toţi cei care l-au cunoscut, Traian Novolan a însemnat un model de seriozitate, corectitudine şi caracter, dovadă că permanent s-a bucurat de aprecierea şi admiraţia colegilor şi a prietenilor.
Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Dâmboviţa – transmite sincere condoleanţe şi gânduri de alinare familiei îndurerate.
Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!
Preşedinte al Partidului Social Democrat Dâmboviţa
Conf. Univ. Dr. Adrian Ţuţuianu