ANAF propune, spre dezbatere publică, proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora.
Soluția identificată a fost elaborată în urma consultărilor purtate cu factorii interesați/decidenți, inclusiv cu asociațiile profesionale reprezentative din domeniul caselor de marcat.
Conceptul Registrului creează premisele respectării cerinței stipulate la art.3^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, republicată, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, constituie fundamentul unei evidențe la nivel național a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate, care va permite:
– identificarea unică a fiecărui aparat de marcat electronic fiscal, prin atribuirea aleatorie a unui număr format din 10 cifre, căruia i se asociază istoricul aparatului de marcat electronic fiscal și care nu poate fi anulat/șters/realocat;
– identificarea operatorului care funcționează legal și livrează bunuri cu amănuntul și/sau prestează servicii direct către populație;
– colectarea de informații despre starea de funcționare a aparatului de marcat electronic fiscal și/sau a locului unde este amplasat/depozitat;
– reducerea semnificativă a posibilităților de a utiliza un aparat de marcat electronic nefiscalizat și, în consecință, va limita potențialul de subdeclarare/nedeclarare a veniturilor;
– corelarea informațiilor fiscale și a celor legate de utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale în vederea efectuării de analize relevante care să vizeze conformarea operatorilor economici, dar și prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;
– diminuarea numărului de controale fiscale la contribuabilii onești prin valorificarea rezultatele analizelor;
– securizarea procedurii, ca urmare a autentificării cu certificat digital în vederea transmiterii informațiilor.
Proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora are ca deziderate:
– combaterea riscurilor de neconformare fiscală;
– simplificarea procedurilor și sporirea competitivității fiscale a mediului de afaceri;
– creșterea calității serviciilor oferite contribuabililor;
– dezvoltarea canalelor informatice de interacțiune cu contribuabilii.
De asemenea, proiectul de ordin privind informaţiile conţinute de registrul naţional de evidenţă a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate pe teritoriul României, precum și metodologia şi procedura de înregistrare a acestora, contribuie semnificativ la reducerea birocrației și optimizarea rersurselor Agenției Naționale de Administrare Fiscală printr-o comunicare electronică a informațiilor din registrul național de evidență, prin simplificarea procedurilor administrative de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale; prin identificarea și utilizarea informațiilor necesare bunei funcționări a Registrului inclusiv din bazele de date proprii ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (de tipul: “stare operator economic”) sau, după caz, de la terți (de tipul: “număr și dată emitere autorizație de distribuție” – informație ce va fi colectată de la Ministerul Finanțelor Publice ș.a.m.d.) și, nu în ultimul rând, prin degrevarea de sarcini a utilizatorilor finali în privința procedurii de declarare și înregistrare a aparatelor de marcat electronice fiscale.
* * *
Proiectele de acte normative, initiate de ANAF, sunt fãcute publice pe site-ul institutiei la adresa www.anaf.ro, domeniul INFO ANAF/ Transparența decizionalã. De asemenea, acestea pot fi consultate la Serviciul Comunicare, Relatiii Publice și Mass-Media din cadrul ANAF, cu sediul în str. Apolodor nr.17, sector 5, Bucuresti.
Eventualele sugestii, propuneri sau opinii referitoare la acest proiect de act normativ pot fi transmise în scris la Serviciul Comunicare, Relatii Publice si Mass-Media – cu mentiunea “Conf.Legii nr.52/2003”, la urmãtoarele adrese:
Prin scrisori la adresa poștalã: Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã, str.Apolodor nr.17, sector 5 Bucuresti 050741 – la Serviciul Comunicare, Relații Publice si Mass-Media;
Electronic la adresa de mail: relatiipublice@anaf.ro
Prin fax la numarul: 021-319.98.57.
Pentru a avea acces la informatiile de presa privind aplicareaLegii nr.52/2003 privind transparenþa decizionalã în Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã, se poate accesa domeniul INFO ANAF / Comunicate de presã aflat pe site-ul instituției.
SERVICIUL COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI MASS-MEDIA