Recomandări pentru prevenirea înșelăciunilor prin metoda “Accidentul”
Metoda ,,Accidentul” este modul prin care escrocii reușesc să obțină sume importante de bani sau alte foloase materiale, profitând de îngrijorarea ori de credulitatea unor persoane.
Cum acționează aceștia? … sună sau trimit un mesaj, se prezintă drept un membru al familiei ori își atribuie o calitate oficială și cer urgent ajutor financiar, ca urmare a unui accident de circulație.
Ce trebuie să faceți în astfel de situații:
Nu răspundeți unor solicitări prin care vi se cere să depuneți diverse sume de bani într-un cont, indiferent de motivul invocat!
Nu vă lăsați impresionați de povești tragice, chiar dacă interlocutorul pretinde că ar fi implicate persoane apropiate dumneavoastră și solicitați-i cât mai multe detalii pentru a le putea verifica ulterior.
Vorbiți-le și rudelor mai în vârstă despre această metodă, acestea fiind victimele preferate ale escrocilor, întrucât sunt vulnerabile și mai ușor de impresionat emoțional.