Oricât ar încerca unii să-i găsească scuze lui Emil Tudor şi să basculeze toate relele către slugile din dotare, nu puteau totuşi căţeii „Nemuritorului” să facă de capul lor anumite şmecherii. Că s-or mai învârti şi ei pe pitiş de Tudor, să le iasă de o vodcă fără alcool, vorba unui coleg, iar e adevărat, însă tot „Profesorul” este creierul în AJF, eminenţa cenuşie sau mintea limpede a fotbalului judeţean.
Omul ăsta e aşa de abil, încât a ştiut să se strecoare alunecos şi să-i mulţumească pe toţi, pe rând sau cel puţin să-i mintă frumos. Tudorică a fost însă aşa de sigur pe el şi pe scaunul său, încât şi-a făcut de cap fără scrupule, conştient că nu are cine să-l tragă de urechi.
Sunt aşa de multe neregulile pe care le acoperă, încât nu mai merită încredere, dovedindu-se incapabil să schimbe în bine fotbalul dâmboviţean. Jonglează cu locuri, ignoră circularele federale, acceptă tacit birouri executive şi comisii ilegale sau îi scapă pe observatori de examene, conştient că mai mult de jumătate sunt semianalfabeţi, iar pe cei capabili îi umileşte până renunţă. Nu a plătit niciodată şi nici nu a avut emoţii, pentru că la alegeri a candidat singur sau a câştigat detaşat. Unii l-au votat pentru că nu aveau pe cine, alţii de frică şi tot aşa, spre nemurire.
Omul e putred de bogat, fotbalul i-a oferit tot ce-i pofteşte sufleţelul, chiar dacă el nu i-a oferit nimic fotbalului. Nu l-a practicat, nu a antrenat, nu a arbitrat sau nici măcar nu a activat la vreun club. Doar a strâns de peste tot, a pus bănuţ peste bănuţ, devenind unul dintre bogătaşii oraşului.
Nu exagerez deloc, Tudor are bani foarte mulţi, dar tot calic a rămas. Nu ar scăpa nici un leu, un ban sau un capăt de aţă, aşa a fost el învăţat, chiar dacă niciodată nu a gustat din sărăcie. A venit momentul ca cineva să îl înfrunte cu adevărat şi să schimbe ceva în fotbalul indigen. Problemele sunt tot mai mari, numărul nemulţumiţilor creşte şi el, iar în rândul oamenilor mocneşte revolta, indignarea. Poate că unii nu vor avea niciodată curajul să voteze contra lui Tudor, chiar dacă ţipă în gura mare, dar nu mai sunt la fel de mulţi naivi ca în anii trecuţi.
Aşa că, dacă mâine ar fi alegeri pentru funcţia de preşedinte la AJF Dâmboviţa, iar „Nemuritorul” ar avea un adversar serios, s-ar putea să simtă primele emoţii. Câtă vreme nu o să respecte regulamentul şi o să ţină lângă el viperele-dinozauri, nu va avea niciodată susţinerea noastră. Cu toţi banii relaţiile şi rudele lui, nu ne poate avea prieteni dacă îşi bate joc de fotbal, de regulament, de oameni şi de toată lumea. Ori intră în legalitate, ori trebuie să plece!
Costin Mihai | costin.mihai@artpress.ro
