lun. dec. 23rd, 2024

Tulburarea ordinii şi liniştii publice ori participarea efectivă la scandal a unor persoane în locuri sau localuri publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna noiembrie. Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte, localităţile Cojasca şi Măneşti. Astfel, în luna noiembrie au fost aplicate 98 de avertismente scrise, 130 de amenzi contravenţionale în valoare de 44.300 lei şi au fost constatate 39 de infracţiuni (8 independent şi 31 în cooperare cu Poliţia). În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de material feros (conductă metalică), aparţinând unor societăţi comerciale şi furturi de energie electrică. Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna noiembrie, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ. Acţiunile forţelor de ordine publică s-au concentrat pentru menţinerea ordinii publice în zona târgurilor şi pieţelor din mediul urban şi rural. Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1469 misuni: – 1236 de menţinere a ordinii publice; – 121 de asigurare a ordinii publice; – 40 acţiuni de intervenţie (intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”); – 45 acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, executori judecătoreşti, etc.); – 27 mandate de aducere puse în aplicare. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA