În data de 30 ianuarie 2010, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti împreună cu lucrătorii postului de Poliţie Ulieşti, au organizat şi executat o acţiune pe linia respectării legislaţiei în vigoare privind transportul şi comercializarea produselor accizabile pe raza de competenţă. Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Ulieşti, Ş. Viorel, din municipiul Bucureşti, în timp ce transporta cu un autoturism 944 de pachete de ţigarete şi 47 pachete de cafea, toate deţinute în vederea comercializării fără documente legale de provenienţă. S-a procedat la sancţionarea contravenţională a lui Ş. Viorel, cu amendă în valoare de 1.000 de lei conform Legii 12/1990, iar întreaga cantitate de ţigări şi cafea a fost ridicată în vederea confiscării. Biroul de Presă