În perioada 6-7 ianuarie a.c., cu ocazia Marii Sărbători a Botezului Domnului (Boboteaza) şi a Sfântului Ioan Botezătorul, jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul procesiunilor şi slujbelor religioase oficiate la Catedrala Mitropolitană şi Eroilor din Municipiul Târgovişte, Mănăstirea Dealu, mănăstirile Cota 1000, Nucet, Viforâta și Schitul Peștera.
Totodată, jandarmii vor adopta măsuri specifice astfel încât manifestările tradiţionale prilejuite de obiceiurile anuale “Geavrele de Morteni” și “Iordanul” ce se vor desfăşura la nivelul judeţului (localitățile Morteni, Gura Șuții, Cojasca, Finta, Niculești, Dragodana, Bilciureşti și Conțești) să se deruleze în condiţii de siguranţă, concomitent cu prevenirea faptelor antisociale şi soluţionarea în mod operativ a sesizărilor primite de la cetăţeni.
În aceste misiuni vor fi angrenaţi peste 50 de jandarmi. Având în vedere faptul că în fiecare an la aceste mari slujbe religioase participă un public numeros, recomandăm credincioşilor:
– să respecte indicaţiile şi traseele de deplasare stabilite de organizator;
– să evite îmbulzeala;
– să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor persoanele;
– să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
AL IJJ DÂMBOVIŢA