Dum. dec. 22nd, 2024

ion-ghicaComunicat de presă

COMPETIA NAȚIONALĂ DE DEZBATERI ACADEMICE PENTRU ÎNCEPĂTORI

PRIMU’TURNEU ARGO (EDIȚIA A 12-A)

 

Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgoviște, alături de Asociația pentru Retorică, Gândire și Oratorie din Ploiești, organizează, în perioada 16-18 decembrie 2016, Competiția de dezbateri academice WS pentru începători Primu’Turneu ARGO – PTA12, competiție care se desfășoară sub auspiciile proiectului L33N Liminality and Educational Entrepreneurship, care are ca scop dezvoltarea unei abordări antreprenoriale în educație, promovarea dezbaterilor academice în rândul elevilor de liceu fiind o astfel de abordare.

La eveniment vor fi prezenți un număr de aproximativ 250 de elevi, profesori și studenți coordonatori de club, care vor beneficia, pe parcursul celor trei zile competiționale, atât de meciuri în care să-și evalueze capacitatea de argumentare structurată, cât și de ateliere de formare pe diverse aspecte specifice formatului World Schools (stil, strategie, conținut, equity). Atelierele vor fi susținute de cei 10 traineri ARGO și ARDOR, cu o vastă experiență în dezbateri și în activitatea de training, foști campioni la competițiile de dezbateri pentru liceeni sau studenți.

Unele dintre moțiunile (temele) supuse dezbaterii la această competiție sunt anunțate dinainte dar vor fi și moțiuni impromptu, care vor fi anunțate debaterilor cu o oră înainte de meci, timpul de pregătire foarte scurt fiind menit a dezvolta elevilor rezistența la stress, o bună comunicare și colaborare cu colegii de echipă, o bună gestiune a timpului. Cele două moțiuni anunțate sunt:

Acest parlament ar interzice deținerea de arme de foc de către civili.

Acest parlament nu le-ar permite lucrătorilor din servicii publice esențiale să facă grevă.

Finala competiției și evenimentul de premiere a câștigătorilor va avea loc duminică, 18 decembrie 2016, la Casa Tineretului din Târgoviște. Intrarea este liberă, începând cu ora 14.00.

Premiile vor fi acordate de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean, dl. Inspector general Sorin Ion și dna. Inspector General adjunct Gabriela Istrate.

Organizatori:

Colegiul Economic “Ion Ghica” Târgoviște

ARGO Ploiești

Componenţa juriului:

Competiția va beneficia de un panel de jurați alcătuit din reprezentanți ai Asociației de Retorică, Gândire și Oratorie (ARGO) și ai Asociației Române pentru Dezbatere, Oratorie și Retorică (ARDOR)

Participanţi:

Debateri de la cluburile afiliate ARDOR (ARDOR Muntenia, Banat, Transilvania, CDAIS), ARGO, AES

Echipa de coordonare a competiției din partea Colegiului Economic ”Ion Ghica:

Prof. dr.Suzana Camelia Ilie director

Prof. Carmen Rădulescu coordonator ARGO Târgoviște

Despre ARGO (Asociația Română de Gândire și Oratorie)

Este o organizație non-profit dedicată educației non formale prin mijlocul dezbaterilor academice. ARGO coordoneaza cluburi de dezbateri în liceele din județul Prahova și, de curând, în județul Dâmbovița, lucrând în diverse proiecte de răspândire a dezbaterilor ca mijloc educațional.

ARGO este asociație regională, membru al Asociației Române pentru Dezbateri Oratorie si Retorică-ARDOR .

ARGO coordoneaza și un club pentru elevii din Târgoviște, cu proveniență principală din Colegiul Economic ”Ion Ghica”, Colegiul Național ”Ienăchiță Văcărescu” și Colegiul Național ”Constantin Carabella”.

Debaterii cluburilor ARGO beneficiază de o serie de traininguri specializate, în funcție de nivelul de cunoștințe și de experiență în dezbateri (Freshmen, Sophomores, Seniors și Junior trainers). În afară de activitatea de training și participarea la competiții, membrii cluburilor noastre se ocupă cu organizarea unor serii de evenimente ce au loc anual (PTA, ARGO Open, ARGO Academy, ARGO Premiership, etc.).

Cu o experiență de 19 ani, ARGO este cel mai vechi club de debate cu tradiție neîntreruptă, din România. Printre rezultatele obținute se numără: campioni europeni (2008), campioni mondiali (1995-1998, 2001), vice-campioni mondiali (2010), locul III la campionatul mondial (2012, 2013), campioni internaționali (2013).