TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

PREFECTURA

PREGĂTIRI DE IARNĂ! Nisip şi sare pentru 260 de kilometri de drumuri naţioanale!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa, condus de prefectul Iancu Caracota, a aprobat astăzi, 9 noiembrie 2011, Planul de Măsuri pentru sezonul rece 2011 – 2012. Pe perioada iernii, autorităţile vor acţiona cu preponderenţă pentru asigurarea unui climat de normalitate şi pentru preîntâmpinarea evenimentelor deosebite. De asemenea, vor fi intensificate activităţile de control şi acţiunile preventive. Pentru deszăpezirea celor peste 260 kilometri de drumuri naţionale, SDN Târgovişte şi-a constituit baze la Ulmi, Găeşti, Titu, Gemenea, Moroeni şi Teiş şi va acţiona cu 39 de utilaje. Pentru această iarnă, vor fi constituite stocuri de 5.300 tone de nisip și 4.200 tone de sare. SC Lucrări Drumuri şi Poduri a înfiinţat baze de deszăpezire la Pucioasa, Dragomirești, Lazuri, Moreni (2 baze), Târgoviște, Cornești, Ionești (3 baze), Vișina și Titu, care vor deservi peste 760 km de drumuri judeţene. Conform planului de măsuri întocmit de SC LDP şi Consiliul Judeţean, în sezonul rece vor acționa 75 de utilaje, fiind necesare 13.500 tone de nisip și 1.350 tone de sare. Până la 15 noiembrie, primarii au obligația să comunice Secretariatului Tehnic al CJSU situația utilajelor și a stocurilor. De asemenea, vor identifica spațiile în care vor fi adăpostite persoanele care ar putea rămâne înzăpezite pe raza localităților. Prefectul Iancu Caracota a solicitat demararea de controale la toate firmele care vor asigura deszăpezirea în sezonul rece 2011/2012, pentru a se constata situația utilajelor și a stocurilor declarate. Biroul de Presă

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.