Un caz revoltator petrecut in Dambovita scoate, inca o data, la lumina fisurile din sistemul de stat pentru protectia minorilor.
Un asistent maternal a fost arestat, dupa ce ar fi abuzat sexual doua fete pe care le avea in grija. Ancheta a inceput abia dupa ce cea mica, acum in varsta de 7 ani, a fost adoptata si a inceput sa povesteasca prin care a trecut. Grav este ca cealalta victima a ramas in preajma suspectului, cat au durat cercetarile.
Suspectul, impreuna cu sotia lui, au fost asistenti maternali multa vreme, iar de-a lungul anilor au avut in grija copii vulnerabili, din centrele de plasament.
In 2012 au primit in casa lor cinci, printre care si o fetita de 4 ani. Copila a fost adoptata, cateva luni mai tarziu, iar parintii, ingrijorati de o serie de desene de-ale ei, au dus-o la psiholog. Asa au iesit la iveala oribilele fapte.
Jean Istrate, primarul comunei Visina: “Ar fi vorba de un abuz sexual la adresa unuia dintre copiii pe care i-a avut in plasament. Modul de comportament al acestei familii nu dadea de banuit.“
Politia a inceput cercetarile, iar asistentul maternal a fost suspendat insa povestea nu se incheie aici. Doi copii de care se ocupa individul au fost luati de autoritati insa sotia lui avea in plasament alti trei.
Cerasela Gurgu, purtator de cuvant DGASPC Dambovita: “Din discutiile cu copiii, cu vecinii, nu reiese ca ar fi locuit aici. Din raportele de monitorizare nu rezulta acesta aspect.“
Cu foarte multa indrazneala si fara ca autoritatilor sa le pese, barbatul a mers chiar la sedintele cu parintii. Asistentii sociali ai Primariei n-au avut nimic de obiectat.
Cornelia Sultana, asistent social Primaria comunei Visina: “Lucrurile erau bune, familie cunoscuta ca fiind oameni gospodari, nu a creat probleme niciodata.“
In paralel, anchetatorii au descoperit ca fetita care a dezvaluit totul nu este singura victima. O fata care a implinit 18 ani, ar fi fost abuzata si ea.
Dupa ce politistii au strans probe impotriva lui, barbatul de 56 de ani a fost arestat pentru viol si corupere sexuala a minorilor. Surse din cadrul anchetei sustin ca si-ar fi recunoscut faptele.
Abia dupa arestarea barbatului, functionarii statului i-au preluat si pe ceilalti 3 copii, ramasi in grija sotiei sale care nu mai este nici ea asistent maternal.