lun. dec. 23rd, 2024

studentCampanie privind sănătatea tinerilor organizată de Universitatea ”Valahia” din Târgoviște prin proiectul ISOSTUD+

 Tânăr, student, sănătos

În perioada 1 31 octombrie 2016 la Universitatea Valahia din Târgovişte se desfăşoară campania Mens Sana in Corpore Sano”, ultima din cadrul proiectului Incluziunea socială şi profesională a tinerilor aflaţi în situaţii de risc” ISOSTUD+ (PET009).

Campania se adresează în primul rând studenților din grupul țintă al proiectului, respectiv peste 200 de tineri de la diferite specializări care urmează cursuri de licență sau master. Toți studenții universității sunt însă invitați să participe la acțiunile campaniei, întrucât scopul acesteia este de a aduce în discuție problemele de sănătate cu care se confruntă tinerii din România. Este vorba, de exemplu, despre obezitate, boli neurologice, boli cu transmitere sexuală, vicii de refracție, afecțiuni a căror incidență în rândul tinerilor este în continuă creștere.

Cunoașterea factorilor care conduc la apariția acestor boli, a implicațiilor majore pe care le pot avea asupra viitorului tinerilor, atât în plan personal, cât și profesional, precum și a modalităților prin care pot fi prevenite sau tratate aceste boli reprezintă principalele direcții de informare urmărite prin această campanie.

Pe parcursul campaniei sunt puse la dispoziția studenților două puncte de contact și materiale informative iar în data de 21 octombrie va fi organizată o masă rotundă la care studenții vor putea discuta cu specialiștii invitați despre relația între alimentație, mișcare fizică, viață intimă și sănătate.

Tinerii în situații de risc, o prioritate pentru granturile SEE

Început în ianuarie 2015, proiectul ISOSTUD și-a propus susținerea studenţilor din Universitatea ”Valahia” aflaţi în situaţii de risc, respectiv orfani, tineri din familii monoparentale, tineri de etnie romă, tineri cu dizabilităţi şi tineri care din motive financiare, familiale sau de altă natură întâmpină dificultăţi în terminarea studiilor sau găsirea unui loc de muncă.

Proiectul ISOSTUD este derulat cu sprijinul financiar al programului RO10-CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea consolidată a proiectului este de 1.654.083,09 lei, fonduri SEE nerambursabile şi contribuţie publică.

Mai multe detalii despre proiectul ISOSTUD și granturile SEE pot fi aflate accesând site-urile: www.isostud.ro, www.eeagrants.orgșiwww.granturi-corai.ro