lun. dec. 23rd, 2024

PRINŞI DE JANDARMI LA FURAT DE CONDUCTĂ. Joi, 27 octombrie a.c., un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Gura Ocniţei, a fost sesizat telefonic de către un agent de pază de la o societate comercială despre faptul că mai multe persoane decopertau solul cu ajutorul unor unelte specifice pe latura de NE a societăţii, la aproximativ 200 m de DJ 720 Târgovişte-Moreni,. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei 5 bărbaţi cu vârstă între 20 şi 50 de ani, au decopertat solul aferent unui tronson de conductă metalică dezafectată pe o distanţă de aproximativ 25 m, folosind unelte specifice (cazmale, lopeţi, etc.), cu intenţia de a scoate la suprafaţă şi de a debita o bucată de conductă metalică, pe care urmau să o valorifice la un centru de colectarea materialelor feroase. *** Jandarmii le-au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, pentru finalizarea cercetărilor. COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA