mie. dec. 25th, 2024

cornel-stefan„PSD a prezentat programul de guvernare care priveşte relaxarea fiscală şi creşterea veniturilor populaţiei. PSD va depune în Parlament un proiect de lege privind eliminarea a 102 taxe din buget, precum taxa de mediu pentru autovehicule, taxa la Registrul Comerţului, taxele consulare şi de cetăţenie, taxa pentru Cazierul fiscal, taxele radio-tv, taxa suplimentară pentru eliberarea paşaportului temporar, tarifele pentru pierderea sau modificarea actelor, taxele extrajudiciare de timbru, taxele pentru permisul de pescuit sportiv, taxele pentru servicii prestate de Ministerul Afacerilor Interne pentru public şi tarifele percepute de Casa Naţională de Pensii. PSD va depune o lege în Parlament pentru eliminarea acestor taxe.

Sunt mai multe segmente pe care le atingem, în primul rând avem venituri în plus la bugetul de stat pentru atragerea de fonduri europene, pentru Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru investiţii la bugetul local, investiţii în infrastructura locală şi naţională şi creşterea veniturilor pentru populaţie. Legat de creşterea veniturilor pentru populaţie, PSD propune ca salariul minim brut, care astăzi, în 2016, este de 1250 lei, să crească treptat până în 2020 la 1750 lei, după cum urmează, în 2017 la 1400 lei, în 2018 la 1510 lei, în 2019 la 1625 lei, în 2020 la 1750 lei.

Salariul mediu brut astăzi este 2815 lei şi vrem să crească până în anul 2020 la 3950 lei. Legat de relaxarea fiscală pentru salariaţi, pentru indicatorul impozit pe venit, pentru salariaţii care au un venit de sub 2000 lei brut, pentru medici, indiferent de salariu şi pentru cei care lucrează în domeniul IT, impozitul pe venit care astăzi este de 16%, vrem ca începând cu anul 2018 să fie zero. Pentru salariaţii care au un salariu peste 2000 lei brut, impozitul pe venit este astăzi de 16%, dorim ca de la 1 ianuarie 2018 impozitul pe venit să fie de 10%.

Pentru pensionari, pentru pensii sub 2000 lei brut vrem ca impozitul pe venit, începând cu ianuarie 2017, să fie zero, astăzi impozitul pe venit este de 16%. Pentru pensii de peste 2000 lei brut, începând cu 1 ianuarie 2018 vrem ca impozitul pe venit să fie de pentru suma care depăşeşte 2000 lei din pensia brută. Referitor la această măsură fiscală trebuie specificat că 90% dintre pensionari nu vor mai plăti niciun tip de impozit sau contribuţii la stat. Totodată propunem ca impozitul pe terenul agricol să fie zero, impozitul pe autoturisme sub 1600 de centimetri cubi, motociclete, microbuze, autobuze, tractoare, remorci, autovehicule de transport marfă să fie începând cu 1 ianuarie zero.

Pentru firme, impozitul pe cifra de afaceri pentru microînteprinderi: pentru un angajat astăzi impozitul este de 2%, între 2 şi 9 angajaţi este de 1%, noi propunem ca începând cu 1 martie 2017 pentru microinteprinderi cu 1 până la 9 angajaţi, impozitul pe cifra de afaceri să fie de 1%. Impozitul pe profit pentru centrele de dezvoltare şi de cercetare: propunem ca începând cu 1 ianuarie 2018 aceste firme să fie scutite de impozit timp de 10 ani. Impozitul de dividente astăzi este 5%, propunem ca începând cu 1 ianuarie 2018 să fie zero.

Vrem ca începând cu 1 ianuarie 2018 TVAul să scadă la 18%, TVA-ul pentru vânzarea de locuinţe propunem ca începând cu 1 martie 2017 să fie zero şi TVA-ul pentru publicitate, de la 1 ianuarie 2017, să fie de 9%. (…) Pentru tinerii până în 26 de ani, care urmează o şcoală profesională, sunt studenţi sau sunt angajaţi, propunem credite de la bugetul statului de 40.000 lei pentru cursuri, chirii şi avans pentru casă, dobânda să fie subvenţionată integral de către stat, iar valoarea creditului să fie garantată cu 80% de bugetul de stat”, a declarat vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Corneliu Stefan.