Luna octombrie – luna siguranței online
Internetul este o lume fantastică, plină de informaţii utile şi lucruri distractive, dar ea poate ascunde şi pericole. De aceea, venim cu recomandări utile pentru copii şi părinţi, pentru a evita situaţiile neplăcute create în spaţiul online.
SFATURI PENTRU COPII:
Nu spune nimănui adresa ta, şcoala la care înveţi sau alte date personale despre tine sau familia ta, poze cu tine, numărul de telefon sau locul de muncă al părinţilor tăi.
Daca simţi că ceva este în neregulă, spune părinţilor sau unei persoane adulte în care ai încredere.
Dacă s-a întâmplat ceva pe internet care nu ţi-a plăcut, te-a speriat sau, pur şi simplu, nu ai înţeles, poţi oricând să te opreşti din navigare. Puteţi închide ferestrele de chat, e-mailul sau computerul în orice moment doriţi.
Poartă-te frumos cu ceilalţi pe internet, aşa cum o faci la locul de joacă. Nu răspunde mesajelor supărătoare sau care conţin cuvinte ori imagini nepotrivite. Blochează persoana care le trimite şi spune-le părinţilor.
Parolele conturilor tale sunt secrete şi îţi aparţin. Ele sunt ca şi cheile de la casă, nu le da nimănui, nici măcar cunoştinţelor.
Nu uita! Părinţii tăi sunt persoane de încredere cu care poţi sa vorbeşti despre activitatea ta pe internet. Nu tot ceea ce vezi sau citeşti pe internet este adevărat sau potrivit vârstei tale. Ai mare grijă să intri pe site-uri sigure şi să verifici cu părinţii tai informaţiile citite.
STIMAŢI PĂRINŢI,
Utilizarea în siguranță și responsabilă a internetului de copii depinde în mare măsură de implicarea dumneavoastră, de modul în care stabiliţi o comunicare deschisă privind dificultățile întâlnite pe internet. Copiii au nevoie, în primul rând, de îndrumare și confirmare din partea părinților că activitățile lor online sunt sigure și utile în educația lor.
În cazul în care copilului dvs. îi place să stea pe chat, discutaţi din timp cu el despre aceste riscuri, oferindu-i sfaturi. Învăţaţi împreună mai multe despre folosirea computerului.
Anonimatul şi riscul scăzut de a fi prinşi îi determină pe oameni să facă lucruri pe care altfel nu le-ar face. Hărţuirea online este uşor de realizat din punct de vedere tehnic. Trimiterea unui mesaj răuvoitor către un auditoriu larg necesită doar câteva click-uri de mouse. Prin Internet, hărţuitorul poate găsi victima la orice oră.
Ţineţi minte! Utilizatorii anonimi pot fi descoperiţi de cele mai multe ori. În cazul în care copilul dvs. primeşte mesaje răuvoitoare prin e-mail sau reţelele de socializare, puteţi salva mesajele răuvoitoare.Internetul este supus aceloraşi reguli şi legi ca şi viaţa reală. Defăimarea sau insultarea online poate fi pedepsită sau se pot cere daune.
Puteţi ajusta setările reţelelor de socializare, astfel încât să restricţionaţi accesul persoanelor nedorite.
Dacă aflaţi că expeditorul este din aceeaşi şcoală cu copilul dvs., anunţaţi şcoala!
Stabiliţi cu copiii când şi în ce condiţii să folosească internetul.
Există software de control parental pe internet. Ar merita să folosiţi software cu control parental, care filtrează adresele website-urilor.
COPIII ŞI MARKETINGUL PE INTERNET
Internetul oferă celor ce fac publicitatea o metodă eficientă de a ajunge la copii şi tineri şi multora dintre produsele pe care le admiră copiii li se face reclamă pe Internet.
Marketingul direct prin e-mail sau SMS este permis numai cu acceptul în avans al persoanei vizate. Dacă copilul dvs. oferă informaţii personale când ia parte la un concurs pe Internet, de exemplu, este posibil să-şi dea acceptul pentru marketing direct, fără să fie conştient de acest lucru.
Orice cumpărături online pe Internet sau la telefon trebuie făcute sau aprobate de un adult. Stabiliţi nişte reguli de comun acord despre cumpărăturile online cu copilul dvs.
Discutaţi cu operatorul dvs. să stabiliţi limite de consum la telefon sau SMS sau limite de cost pe mobilul copilului.
Nu este recomandat să vă salvaţi datele personale sau parolele în navigatorul de Internet sau în alte programe ce sunt conectate la Internet.