lun. dec. 23rd, 2024

Oraşul Târgovişte a fost împânzit zilele trecute cu afişe împotriva primarului Gabriel Boriga. În miile de fluturaşi împrăştiaţi prin scările de bloc şi parcări se arată că edilul este urmărit penal. “Există indicii serioase că în spatele acestei acţiuni se află PSD. Disperarea acestor oameni, care nu au un program ferm pentru Târgovişte şi nu au niciun candidat pentru funcţia de primar, i-a făcut să recurga la asemenea gesturi! Au ură şi invidie, pentru că în 3 ani am făcut ce ei nu au făcut în atâta timp. Mă aştept la orice, din partea unora care dovedesc că nu au minim de bărbăţie, la sensul figurat vorbind!”, a spus Gabriel Boriga.