lun. dec. 23rd, 2024

Întruniţi în şedinţa ordinară a lunii octombrie a.c., aleşii găeştenilor au respins în unanimitate 3 din cele 4 proiecte propuse pe ordinea de zi. Trebuie menţionat că primarul Alexandru Toader a propus proiectele, dar nu a participat la şedinţă. Consilierii mai fuseseră convocaţi la două „extraordinare” în decurs de o săptămână de la ordinara din septembrie, dar nu prea s-au adunat. După ce s-au încălzit votând toţi propunerea ca Paolina Ion şi Mircea Petrache să facă parte din Consiliul de Administraţie al Şcolii nr. 3 „Radu cel Mare” din partea Consiliului Local Găeşti, au respins următoarele trei proiecte ale ordinii de zi în deplin consens. Proiectul numărul 2, privind aprobarea repartizării unei locuinţe ANL devenită liberă, a încins spiritele. Consilierii s-au întrecut în a remarca neajunsurile acestuia. Grigore Gheorghe a spus: „Este a patra oară când acest proiect este pus pe ordinea de zi, în doar două săptămâni”. Ion Tomescu a remarcat şi el că „nu avem nimic, nici cerere, nici listă de evaluare, nimic”. Fănuţ Costea, urmărind prevederile legale, a susţinut că lista de priorităţi trebuie făcută o singură dată, la începutul anului, şi să nu se permită intervenţii asupra ei, iar Aurel Bojin a propus să se urmărească modul în care chiriaşii îşi achită datoriile la utilităţi, să nu se mai aştepte să se ajungă la zeci de milioane. Pentru a evita toate suspiciunile, consilierii au respins proiectul şi au concluzionat că trebuie respectată întocmai legea şi lista să fie făcută publică. „Lipsa asta de transparenţă şi modalitatea de a lucra prin adăugire, împotriva prevederilor legale, ne scoate pe noi ţapi ispăşitori, că toate aceste lucruri se fac cu acordul nostru. Sigur că oamenii sunt îndreptăţiţi să spună «dar voi ce faceţi acolo? » Este foasrte necesar ca, odată stabilită această listă, ea să rămână aşa”, a spus şi Vasile Gheorghe. Al treilea proiect propus – „concesionarea suprafeţei de 4 mp în vederea amplasării unui banner la intersecţia străzilor 13 Decembrie cu 1 Decembrie”. Şi de această dată, consilierii au fost tranşanţi, au respins proiectul şi, conform părerii lui Ion Tomescu, „primăria trebuie să identifice aceste spaţii, să monteze panouri publicitare şi să le închirieze. Panourile publicitare nu trebuie amplasate la cerere, unde doreşte fiecare”, a subliniat Tomescu. Punctul forte al ordinii de zi a fost proiectul „privind vânzarea terenului în suprafaţă de 360 mp, aferent construcţiilor deţinute de I.I. Arifovici Elias Demirel.” Nebuloasa întregii afaceri nu a fost îndepărtată nici de controlul Prefecturii Dâmboviţa, al cărui raport a fost citit de viceprimarul Grigore Gheorghe. „Cum să vină Prefectura să îţi spună că la tine acasă se construieşte ilegal? Asta e…” a tunat Emil Coaţă. „Tot nu îmi este clară situaţia juridică a acestui teren. Trebuie să avem o listă a inventarului domeniului public şi privat al oraşului, să ştim sigur cui aparţine o anumită suprafaţă”, a intervenit Fănuţ Costea. „Trebuie să discutăm în prezenţa domnului primar cum trebuie abordate toate aceste proiecte de încredinţare directă”, a concluzionat Aurel Bojin. Toţi consilierii au fost de acord că proiectul are multe puncte nevralgice şi că trebuie respins până la elucidarea acestora, scrie Cronica Găeştiului.