Astăzi, 25 august 2016, în Sala Mică a Prefecturii din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a participat la o întâlnire privind analiza stadiului lucrărilor la obiectivele de investiţii aflate în derulare prin Compania Naţională de Investiţii, Administraţia Fondului pentru Mediu şi Ministerul Sănătăţii.
La întâlnire au fost convocaţi să participe reprezentanţi ai unităţilor administrativ – teritoriale din Judeţul Dâmboviţa, reprezentanţi ai firmelor constructoare, precum şi membrii conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.
Principalele subiecte aflate pe ordinea de zi au vizat analiza stadiilor fizice de execuţie pentru obiectivele de referinţă din judeţul Dâmboviţa finanţate de către instituţiile anterior amintite. În acest context, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a discutat cu reprezentanţii unităţilor administrativ – teritoriale şi cu constructorii prezenţi detalii privind situaţia actuală a executării lucrărilor, probleme întâmpinate în derularea acestora, precum şi stabilirea termenelor concrete de începere şi finalizare a lucrărilor, cu procese verbale de recepţie.
Împreună cu factorii implicaţi în derularea proiectelor de investiţii, au fost stabilite vizite de lucru pentru verificarea concordanţei dintre afirmaţiile reprezentanţilor constructorilor şi realitatea din teren.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, le-a solicitat participanţilor seriozitate în vederea gestionării eficiente a lucrărilor de execuţie la investiţiile derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin OUG 28/2013.
Alături de Preşedintele Adrian Ţuţuianu, din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa au mai participat domnul Alexandru Oprea, Vicepreşedinte, şi doamna Elena Niţescu, Şef Serviciu – Direcţia Generală Infrastructură Locală. Din partea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a participat domnul Claudiu Dumitrescu, în calitate de manager al instituţiei. La întâlnire au fost prezenţi 18 reprezentanţi ai unităţilor administrative – teritoriale şi 13 reprezentanţi ai firmelor constructoare.
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Dâmboviţa