La convocarea Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, s-au întâlnit factorii implicați în organizarea și desfășurarea celei de-a 7-a ediții a Festivalului „Padina Fest”, eveniment care se va desfășura în perioada 28 – 31 iulie 2016, pe Platoul din Lunca Padinii, Masivul Bucegi.
La această întâlnire organizatorică au participat: Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea și Corneliu Ștefan, vicepresedinți – Consiliul Județean Dâmbovița, Matei Pfeifer – preşedintele Asociaţiei Padina Fest, iniţiatorul şi principalul organizator al evenimentului, Valentin Calcan și Ionuț Săvoiu – parlamentari de Dâmbovița, reprezentanți ai: Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița, Parcului Natural Bucegi, Salvamont Dâmbovița, Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, Crucii Roșii Române – Filiala Dâmbovița, Serviciului Public Județean de Pază și Protecție Dâmbovița, Centrului Județean de Cultură Dâmbovița, Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, SC SUPERCOM SA, Direcției Sanitar – Veterinare Dâmbovița, Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, Autorității pentru Protecția Consumatorului Dâmbovița, Primăriei Comunei Moroeni.
Adrian Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, le-a solicitat factorilor prezenți să ia toate măsurile ce se impun pentru buna desfășurare a Festivalului „Padina Fest” – igienizarea întregii zone, colectarea corespunzătoare a deșeurilor – în pubele, asigurarea de locuri de parcare și campare, măsuri de pază și protecție a celor ce vor fi prezenți la eveniment, desfășurarea traficului rutier în condiții de deplină siguranță către zona Padina – Peștera și în zona de desfășurare a manifestării, asigurarea respectării condițiilor legale de desfășurare a activităților de comerț cu amănuntul.
În vederea definitivării planului întreprins de fiecare factor responsabil în parte, până miercuri, 20 iulie 2016, fiecare instituție va transmite măsurile instituite pentru desfășurarea corespunzătoare a Festivalului „Padina Fest”, urmând ca vineri, 22 iulie 2016, să aibă loc o nouă întrunire a comandamentului de organizare a evenimentului mai sus-menționat.
Biroul de presă al Consiliului Județean Dâmbovița