De la începutul anului până în prezent, polițiștii locali au aplicat 186 de sancțiuni contravenționale, dintre care 37 de avertismente și 149 de amenzi, pentru încălcarea prevederilor Art. 2, pct. 23 din Legea nr. 61/1991, republicată, potrivit căruia constituie contravenție “consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spații special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentație publică și turism, cum sunt: restaurante, baruri și discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârșire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani”. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 24.600 de lei.
Poliția Locală Târgoviște recomandă respectarea prevederilor legale, întrucât orice abatere de la normele de conviețuire socială atrage răspunderea contravențională.