mar. dec. 24th, 2024

„Participarea în această alianţă social-liberală nu presupune fuzionarea celor trei partide. Fiecare partid îşi păstrează identitatea doctrinară şi autonomia de acţiune politică, problemele interne ale fiecărui partid rezolvându- se în forurile statutare ale fiecăruia. De aceea suntem foarte rezervaţi în a face comentarii legate de activitatea partidelor componente ale Uniunii Social Liberale. Nu mă interesează în nici un fel problemele interne ale partidelor care sunt semnatare ale acelui protocol de constituire a USL. Întotdeauna am avut o disponibilitate deosebită faţă de partenerii noştri, fără să ne intereseze care sunt persoanele din fruntea organizaţiilor respective. Am dezaprobat atitudinea domnului Zotic, care şi-a permis să anunţe un candidat pentru Primăria municipiului Târgovişte atâta vreme cât noi, ca alianţă, şi noi, ca partid important al alianţei, nu am fost consultaţi în nici un fel. În cadrul alianţei hotărârile se iau prin consens. Trebuie să înţeleagă colegii noştri că nu se fac numiri în posturile de primari ca să negociem candidaturi, ci funcţia de primar se dobândeşte în urma exerciţiului democratic şi trebuie să susţinem alegeri. Alegeri cu candidaţi inventaţi peste noapte nu sunt în nici un fel susţinute de noi ca parteneri în alianţă”, spune Ion Stan, preşedintele PSD Dâmboviţa.