lun. dec. 23rd, 2024

Oana Antonescu, europarlamentar PDL, a atras atenţia în Parlamentul European asupra situaţiei femeilor din Uniunea Europeană. Eurodeputata consideră că persistenţa stereotipurilor de gen şi concepţia că femeia trebuie să se dedice în totalitate vieţii de familie sunt doar două dintre cauzele pentru care potenţialul antreprenorial feminin nu este valorificat în statele membre ale UE. De asemenea, aceste preconcepții reprezintă cauzele pentru care femeile în vârstă prezintă un risc sporit de sărăcie la finalul carierei. În cadrul dezbaterilor care au avut loc luni în Parlamentul European privind raportul despre situația femeilor din Uniunea Europeană care se apropie de vârsta pensionării, Oana Antonescu a atras atenţia asupra stereotipurilor de gen şi a discriminării pe criterii de vârstă cu care se confruntă femeile în vârstă pe piața europeană a muncii. Soluţia, în opinia eurodeputatei, stă în combaterea stereotipurilor de gen, încluziunea socială şi încurajarea politicilor de orientare profesională şi promovare a ocupării profesionale a femeilor în vârstă. „Situația femeilor care se apropie de vârsta pensionării poate fi combătută mai eficient în cadrul metodei deschise de coordonare în ceea ce priveşte pensiile, incluziunea socială, ocuparea forţei de muncă, schimbarea stereotipurilor de gen şi includerea femeilor în organismele decizionale de ordin politic şi economic”, a arătat Oana Antonescu. Agenda de teme şi dezbaterile din această săptămână de la Strasbourg i-au oferit Oanei Antonescu oportunitatea de a aborda şi raportul privind antreprenoriatul feminin din Europa. Conform eurodeputatei, este nevoie de sprijin concret acordat femeilor care activează, din funcţii manageriale, în întreprinderi mici și mijlocii. Antreprenoriatul feminin oferă, în opinia Oanei Antonescu, o sursă esențială de creștere a gradului de ocupare profesională a femeilor. Aceasta constituie totodată o modalitate prin care nivelul de educație al femeilor poate fi mai bine valorificat și, prin care, se poate garanta faptul că femeilor nu li se rezervă în mod automat locuri de muncă precare. „Potentialul antreprenoriatului feminin nu este valorificat nici pe departe la un nivel suficient în Uniunea Europeană, în condițiile în care creșterea numărului de femei întreprinzătoare prezintă consecințe pozitive asupra economiei și o contribuție imediată adusă dezvoltării în ansamblul său”, a arătat Oana Antonescu. În încheierea intervenţiei sale privind această temă, eurodeputata a subliniat importanţa unor politici europene care să ofere un echilibru între viaţa profesională şi cea de familie pentru femeia europeană. „Încurajez statele membre să pună în aplicare politici care să le permită femeilor să realizeze un echilibru adecvat între viața profesională și cea de familie și să creeze structuri adecvate de îngrijire a copiilor, deoarece lipsa locurilor disponibile și calitatea scăzută creează obstacole suplimentare în calea femeilor care intenționează să devină întreprinzătoare”, a conchis Oana Antonescu. Oana Antonescu, europarlamentar PDL, face parte din Comisia de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European.