mar. dec. 24th, 2024

vot3COMUNICAT DE PRESĂ

 Acțiuni ale polițiștilor, pentru o campanie electorală sigură

În perioada ianuarie-mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au desfăşurat verificări cu privire la situațiile în care mai multe persoane și-au stabilit reședința la aceeași adresă sau în cazul persoanelor care în mod repetitiv își stabilesc reședința în perioada pre-electorală.

Astfel, au fost verificate 285 de persoane, dintre care 39 în mediul urban şi 246 în rural.

În urma acestor verificări, au fost întocmite 4 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, fals în declaraţii şi coruperea alegătorilor şi au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale conform OUG 97/2005.

Pe parcursul acestor zile, poliţiştii, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, desfăşoară acţiuni în sistem integrat, în vederea asigurării ordinii publice și a gestionării posibilelor incidente cu caracter electoral.