Buletin Informativ – 12.09.2011 – Intervenţie în munţii Bucegi În seara zilei de vineri – 09 septembrie 2011, la ora 19:30, salvamontiştii dâmboviţeni au anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa despre producerea unui incendiu de vegetaţie uscată (ardere necontrolată) în Parcul Natural Bucegi, într-o zonă cunoscută de iubitorii muntelui sub denumirea de “cimitirul elefanţilor”, situată la cca. 4-5 km de telecabina de la Peştera spre zona “Babele”. Imediat spre locul indicat de salvamontişti s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Garda Fieni şi un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa. Pompierii au putut ajunge cu autospecialele numai până la Peştera, ceilalţi 4-5km fiind străbătuţi de aceştia pe jos, pe întuneric, până la locul evenimentului, unde au ajuns în jurul orei 22:00. Cei zece pompieri, alături de trei salvamontişti şi trei jandarmi, care deja acţionau pentru localizarea incendiului, s-au luptat mai bine de trei ore cu flăcările, pe întuneric şi în bătaia vântului foarte puternic, ce aproape îi punea la pământ. Flăcările au mistuit cca.200mp de vegetaţie uscată şi rădăcini de jneapăn. Un foc deschis făcut şi lăsat nesupravegheat (nestins) de către un cetăţean neglijent, se pare că a fost cauza producerii acestui incendiu, care putea avea consecinţe dintre cele mai grave, atât pentru cei care s-au luptat cu flăcările în condiţii dinte cele mai vitrege, punându-şi viaţa în pericol, dar şi pentru mediul înconjurător, zona aflându-se în cadrul Parcului Natural Bucegi. Am informat de nenumărate ori cetăţenii, asupra faptului că ESTE INTERZISĂ utilizarea focului deschis în afara locurilor special amenajate, în zonele împădurite şi în zona montană. Cadrele inspecţiei de prevenire au desfăşurat săptâmânal, în zilele de weekend, activităţi de informare preventivă cu turiştii aflaţi în zona platoului montan. Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa