TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Pucioasa – Solidaritate pentru Ionuţ!

ionutz3Miercuri, 1 iunie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în parcul central din Pucioasa, a avut loc un eveniment caritabil dedicat unui tânăr grav bolnav, din localitate, care are nevoie de tratament medical de specialitate.
   La acțiunea filantropică au participat Pc. Pr. Cons. Ionuț Ciprian Ileana, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Pc. Pr. Iulian Rainea, Protopop de Pucioasa, oficialități locale și tineri din orașul Pucioasa.
Cu acest prilej, s-a organizat un concurs de ciclism, s-au licitat mai multe materiale sportive și s-au organizat expoziții cu vânzare a produselor confecționate de voluntari, toate în beneficiul tânărului mai sus amintit.
Precizăm că acest tânăr a fost sprijinit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale, de parohiile Moţăieni I şi Moţăieni II din Protoieria Pucioasa, care au realizat o colectă la care a contribuit şi Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, valoarea totală fiind de 5.300 lei.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.