Luni, 30 mai 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, la Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, a avut loc întâlnirea dintre 10 copii aflaţi în grija D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa şi a unor asistenţi maternali, cu 30 de copii din grupa mijlocie a Grădiniţei cu program prelungit nr. 1 din Târgovişte, sub coordonarea doamnelor educatoare Monica Ciobanu şi Georgiana Iorga, însoţiţi de părinţii lor.
Copiii de la grădiniţă au prezentat un scurt program artistic şi au oferit daruri copiilor de la D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, care se apropie. Pr. Adrian Rada, Directorul Centrului Social Creştin, a transmis tuturor celor prezenţi mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit NIFON şi a oferit icoane tuturor.
Precizăm că poiectul social derulat astăzi este o etapă a parteneriatului educaţional încheiat între Asociaţia Centrul Diaconal Casa Creştină şi Gădiniţa cu program prelungit nr. 1 din Târgovişte.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI