lun. dec. 23rd, 2024

În contextul desfăşurării Zilelor Cetăţii Târgovişte, a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului Dâmboviţa, seminarul cu tema Destination branding – Dracula’s Legacy, organizată de Asociaţia Culturală Ler, cu sprijinul primăriei municipiului. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, numeroşi reprezentanţi ai administraţiilor locale şi ai instituţiilor dâmboviţene, iar lucrările au fost conduse de scriitorul Vasile Lupaşc, preşedintele Asociaţiei Culturale Ler şi de invitatul special al acestuia, Eran Ketter, autor de best seller-uri în domeniile promovării şi marketingului turistic. Tema principală a conferinţei a constituit-o potenţialul turistic al municipiului Târgovişte şi al judeţului Dâmboviţa per ansamblu şi exploatarea acestuia astfel încât turismul să devină un pilon important al economiei zonei, compensând declinul altor sectoare industriale. Cu atât mai mult cu cât, după cum preciza şi primarul Gabriel Boriga, judeţul Dâmboviţa şi în speţă Târgoviştea se află pe harta celor două circuite propuse de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – circuitul roşu şi circuitul Dracula. Referitor la potenţialul turistic al judeţului Dâmboviţa, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, a făcut o trecere în revistă a principalelor obiective cu care judeţul se poate mândri şi pentru care deja autorităţile au făcut paşi importanţi pentru a le pune în valoare, crescând astfel considerabil, rata turismului în zonă:”Confirm că Dâmboviţa este un obiectiv atractiv, poate fi un judeţ cu turişti din ce în ce mai mulţi, în comparaţie cu judeţele vecine, comparabil chiar şi cu Prahova şi Braşov. Acest lucru este posibil deoarece judeţul Dâmboviţa are în rădăcini cel mai puternic brand internaţional. Este vorba de Dracula care a fost confiscat pe nedrept, cel care a construit Turnul Chindiei în Curtea Domnească, construită la rândul ei de bunicul său, Mircea cel Bătrân, locaţie unde avem peste 100.000 de turişti şi vizitatori anual. Pentru că am enumerat staţiunea din munte, Padina – Peştera în zona Bucegi, unde avem Babele şi Sfinxul, şi aici am avut în weekendurile călduroase între 4000 – 5000 de vizitatori. Avem Peştera Ialomicioara, avem lacul de la Bolboci; pentru că avem staţiunile balneoclimaterice de la Pucioasa, Vulcana Băi unde vin oamenii la tratament, de peste 100 de ani; pentru că avem Mănăstirea Dealu unde se află capul domnitorului Mihai Viteazul; pentru că avem una dintre cele mai frumoase bijuterii arhitectonice româneşti, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi care intră în reabilitare în toamna acestui an şi care va deveni unul dintre punctele de atracţie ale judeţului Dâmboviţa; pentru că avem Zimbrăria Neagra de la Bucşani. Toată lumea ştie că e zimbrărie doar la Haţeg, deşi la Bucşani sunt mai mulţi zimbrii. Pentru că avem foarte multe biserici din secolele XIV, XVI, ca să nu le amintesc pe cele mai recente; pentru că avem mănăstirile din lemn de la Cobia, de la Vişina, de la Gura Foii şi din zona Găeşti. Totodată pot să vă spun că judeţul Dâmboviţa este pregătit să îşi asume cu finanţare europeană mai multe proiecte de promovare, alături de primăria municipiului Târgovişte, iar în perioada următoare majoritatea acestor obiective vor fi promovate cu bani europeni. Aşteptăm un aflux mai mare de turişti, chiar dacă datele de la Direcţia Judeţeană de Statistică arată că în acest an, numărul de turişti a fost cu 25% mai mare decât anul trecut. Avem ce le arăta, avem oameni care aşteaptă cu inima deschisă şi cu bună credinţă, turişti pe care să îi facă să se simtă bine şi care să revină în judeţul nostru, şi totodată să le povestească prietenilor şi vecinilor că aici, în Dâmboviţa au ce vedea. Şi, sincer vorbind, şi echipa de fotbal de la Târgovişte aduce un plus de interes pentru judeţul Dâmboviţa pentru că este condusă de unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut ţara. E vorba despre domnul Gheorghe Popescu, căruia primăria municipiului îi acordă titlul de cetăţean de onoare. În final, vreau să vă spun că m-a bucurat faptul că în brandul de ţară este acea frunză care semnifică şi Carpaţii noştri pentru că Bucegii sunt Carpaţi. Am făcut parte din comitetul de branding şi am fost surprins să aflu lucruri pe care le percep alţii despre noi, pentru că aveam impresia că litoralul este o destinaţie atractivă pentru cei din afara ţării, dar am fost plăcut surprins să văd că turiştii preferă muntele şi tradiţiile. De aceea este important pentru noi, şi ca naţiune dacă vreţi, să ne păstrăm tradiţiile, iar brandingul de ţară, de judeţ, de oraş trebuie să meargă pe aceste principii”.