„Este un subiect foarte important şi noi nu credem că abordarea de la dezbatere, din punctul nostru de vedere, a fost în regulă, din cauza a două neajunsuri.
În primul rând mă refer la lipsa UAT-urilor din sală, ceea ce dă de gândit datorită faptului că un plan de dezvoltare a judeţului nu poate fi făcut fără prezenţa responsabililor de UAT-uri.
Într-adevăr, şi acolo s-a punctat acest subiect, cred că CJD trebuie să facă mult mai mult pe acest subiect, pentru că altfel nu putem avea o dezvoltare unitară la nivel de judeţ.
Un alt aspect îngrijorător este că nu am văzut acolo oameni de afaceri, care într-adevăr pot crea locuri de muncă şi pot aduce plusvaloare în judeţul nostru.
Din această perspectivă, noi, cei de la ALDE Dâmboviţa, considerăm că acest subiect este de maximă importanţă şi dorim ca în viitor să-l diseminăm mai bine, având în vedere că totuşi sunt destul de multe cheltuieli aferente acestui plan de dezvoltare…
Dacă vom conduce CJD, vom constitui un compartiment al IMM-urilor, pentru că este alarmant ca la o populaţie de peste 500.000 de locuitori ai judeţului, doar 77.000 sunt cei care lucrează, aici fiind incluşi bugetarii şi angajaţii de multinaţionale.
Dacă scădem bugetarii şi pe cei din multinaţionale, vedem că procentul salariaţilor din sectorul privat este foarte mic şi chiar îngrijorător”, a declarat deputatul ALDE Dâmboviţa, Georgică Dumitru.