lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_hotcBănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, identificat de poliţiştii târgovişteni

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăți comerciale din localitate, cu privire la faptul că o persoană a sustras bunuri din magazin.

Acţionând cu operativitate, poliţiştii au identificat principalul bănuit, un târgoviștean de 41 de ani.

Din cercetări a reieşit că în timp se afla în incinta societăţii comerciale, acesta a sustras produse cosmetice în valoare de 163 de lei, după care a încercat să părăsească magazinul.

Bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite societăţii prejudiciate.

Pe numele celui în cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „furt”.