Pe strada Gimnaziului din municipiul Târgoviște s-a produs un accident de circulație în urma căruia o persoană a fost rănită.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, constatând că un conducător auto de 18 ani nu s-a asigurat corespunzator la schimbarea direcției de deplasare și a acroșat un mopedist de 17 ani, din Răzvad.
După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a mopedistului, fiind transportat la spital pentru investigaţii medicale, fără a rămâne internat.
Tânărul de 18 ani este cercetat pentru comiterea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.