lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_alcoolCercetați de polițiștii rutieri pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Polițiștii din Titu au depistat un bărbat de 33 de ani, din Conțești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Odobești, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

Pe numele lui, poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului”.

De asemenea, alți doi tineri de 22 și 23 de ani sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, după ce au fost depistați de polițiști conducând autoturisme pe raza județului, deși nu dețineau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule.