Controale rutiere : vizaţi şoferii care rulează cu viteză excesivă şi cei care nu respectă regulile de trecere la nivel cu calea ferată.Totodată, poliţiştii verifică şi legalitatea transportului de mărfuri şi persoane.
Poliţiştii rutieri acţionează pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau a celor înregistrate în zona trecerilor la nivel cu cale ferată.
De asemenea, poliţiştii verifică şi conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri sau pe cei care efectuează transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislaţiei în vigoare.
Stimaţi conducători auto,
Respectaţi regulile de circulaţie la trecerile la nivel cu calea ferată!
Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!